Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 42/2016 (HP)Paragraful 49

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
21.11.2016
Dosarul
2.353/1/2016

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi pct. 4 lit. c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în împrejurarea în care nu s-a realizat punerea în posesie şi nu au fost emise titlurile de proprietate se identifică situaţia unor cereri aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege, chiar dacă au fost recunoscute drepturile persoanelor îndreptăţite în sensul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren, conform unor hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În consecinţă, cesiunile ulterioare, ce vizează aceste drepturi, ar determina aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa cesionarilor, chiar dacă cesiunile au intervenit în împrejurările descrise, întrucât ar fi vorba despre cereri nesoluţionate de către entităţile învestite până la data intrării în vigoare a legii noi. În concluzie, cesionării nu ar mai putea solicita punerea în posesie şi emiterea unor titluri de proprietate, în temeiul drepturilor preluate de la cedenţi, ci exclusiv măsura reparatorie reprezentată de compensarea prin puncte.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie