Decizia CCR nr. 557/2024Punctul 37

37. Cu privire la susținerile privind lipsa unei situații premisă care să justifice incriminarea, se arată că, potrivit art. 555 alin. (1) , art. 553 alin. (3) și art. 556 alin. (3) din Codul de procedură penală, mandatul de executare se emite în ziua rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la prima instanță sau, după caz, în ziua primirii extrasului hotărârii rămase definitivă la instanța de control judiciar, iar punerea în executare a mandatului se realizează, în cazul persoanei aflate în stare de libertate, în ziua primirii acestuia. Cum, potrivit art. 555 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cazul condamnatului aflat în stare de libertate, odată cu mandatul de executare se emite și ordinul de interzicere a părăsirii țării, iar, conform art. 556 alin. (2) și (2^1) din Codul de procedură penală, acesta din urmă se transmite, de îndată, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, este evident că, în intenția legiuitorului, punerea în executare a mandatului de executare se realizează în ziua primirii, care coincide cu cea a emiterii și, respectiv, cu ziua la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Așadar, se susține că, reglementând termenul de 7 zile de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, legea criticată ține seama de simultaneitatea presupusă de legiuitor între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și cel al punerii în executare a mandatului de executare. Pentru aceste motive se apreciază că nu se poate susține că din soluția legislativă analizată lipsește situația premisă necesar a fi îndeplinită pentru a se constata tipicitatea infracțiunii. ...