Decizia ÎCCJ nr. 20/2016 (HP)Paragraful 148

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 11.10.2016 · dosar 2.400/1/2016
Paragraful 148
Astfel că, faţă de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal din 1969), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să aibă vreo influenţă în a caracteriza activitatea infracţională ca fiind o infracţiune unică. Numărul persoanelor "exploatate" are ca efect firesc agravarea răspunderii făptuitorului între limitele speciale de pedeapsă. Aşadar, în cazul în care infracţiunea de proxenetism se săvârşeşte asupra mai multor subiecţi pasivi, persoane majore, fapta este tipică în forma unităţii (în acelaşi sens şi noul Cod penal - partea specială, coordonator Sergiu Bogdan, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 139).
Sursa oficială ↗