Decizia ÎCCJ nr. 21/2016 (HP)Paragraful 95

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 11.10.2016 · dosar 2.401/1/2016
Paragraful 95
Niciunul dintre textele invocate nu prevede excepţii de la regulile pe care le instituie, rezultând concluzia că acestea sunt incidente indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică a subiectului activ. Legiuitorul, atunci când a apreciat necesar, a formulat expres excepţiile sau distincţiile. Astfel, art. 489 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că dispoziţiile acestui cod se aplică, în cazul infracţiunilor săvârşite de persoana juridică, în mod corespunzător, excepţie făcând derogările din cap. II al titlului IV, Partea specială, intitulat "Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice". Or, capitolul menţionat nu cuprinde niciun fel de derogare în materia asistenţei juridice. Eventuala posibilitate ca un avocat să fie numit mandatar al persoanei juridice, conform art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu prezintă nici ea o derogare. În doctrină s-a subliniat că trebuie făcută distincţia dintre atribuţiile avocatului ca mandatar desemnat să reprezinte persoana juridică şi atribuţiile avocatului ca apărător al persoanei juridice, cele două ipoteze având semnificaţii juridice diferite.
Sursa oficială ↗