Decizia CCR nr. 535/2024Punctul 33

33. În ceea ce privește pretinsa încălcare a exigențelor ce derivă din art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea a constatat că aceste critici nu pot fi reținute, deoarece nu se poate susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 (și, implicit, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021) este „nelegală“ în raport cu Legea-cadru nr. 153/2017. Legiuitorul delegat are competența constituțională să uzeze de astfel de instrumente normative și procedee de reglementare - de derogare de la legea menționată, în cazul de față -, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 115 alin. (4) -(6) din Legea fundamentală. Prin esența ei, ordonanța de urgență reflectă modalitatea constituțională excepțională de legiferare, prin care puterea executivă - reprezentată de Guvern - este abilitată să intervină rapid, cu măsuri ferme și de aplicabilitate imediată, pentru îndepărtarea anumitor consecințe negative sau riscuri generate de o situație neobișnuită, cu caracter extraordinar, astfel că, în acest context, este improprie invocarea așteptărilor legitime ce decurg prin raportare la legile-cadru într-o materie sau alta, menite, de regulă, să implementeze pe termen mediu și/sau lung politica legislativă în respectivul domeniu, în condiții obișnuite, de normalitate (paragraful 30). ...