Decizia ÎCCJ nr. 19/2016 (HP)Paragraful 21

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, pentru două motive: unul de ordin strict formal, indicat şi în motivele scrise, care, în opinia sa, nu este esenţial, dar ar fi suficient să atragă inadmisibilitatea întrebării, respectiv aceasta a fost formulată de judecător în faza deliberării, şi nu în cursul judecăţii, aşadar, după închiderea dezbaterilor, dar motivul principal de inadmisibilitate este acela dedus din practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, potrivit căreia pot reprezenta întrebări prealabile numai chestiunile de drept susceptibile de o anumită dificultate a căror rezolvare să necesite pronunţarea unei astfel de hotărâri. În opinia sa, pot face obiectul întrebării prealabile numai normele juridice conţinând o doză de neclaritate care sunt susceptibile în mod rezonabil de mai multe interpretări, normele clare neechivoce şi nesusceptibile de variate interpretări sau neclarităţi neputând constitui o problemă de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală. Or, normele la care se referă întrebările sunt clar redactate, iar întrebările nu sunt nerezonabile în raport cu conţinutul textelor legale. Astfel, prima întrebare: dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral îşi găseşte răspunsul explicit statuat în textul de lege care prevede că se poate formula contestaţie numai cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor.