Decizia CCR nr. 524/2024Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.10.2024 · dosar 1.362/102/2019
Punctul 15
15. Curtea a arătat că pensia militară de stat, reglementată de Legea nr. 223/2015, este un tip de pensie mai avantajos decât alte tipuri de pensii, acordate altor categorii profesionale, legiuitorul întemeindu-și această opțiune legislativă pe principiul „recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei“, principiu pe care îl menționează în art. 2 lit. f) din actul normativ menționat. Cu toate acestea, așa cum s-a reținut și mai sus, simpla calitate de militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare ori desfășurarea muncii în condițiile pe care aceste profesii le presupun sau chiar în condiții mai vătămătoare, așa cum sunt cele la care face referire art. 21 din Legea nr. 223/2015, nu sunt suficiente pentru a obține dreptul la pensie militară de stat, esențială fiind îndeplinirea cerințelor de vârstă și de vechime, prevăzute de lege. Aceste condiționări decurg din însăși esența dreptului la pensie de serviciu, care se acordă în considerarea faptului că, odată cu înaintarea în vârstă și ca urmare a uzurii fizice și psihice determinate de exercitarea activității profesionale o perioadă mai îndelungată, capacitatea persoanei de a munci se diminuează, impunând retragerea din viața profesională, iar statul compensează pierderea veniturilor provenite din remunerarea muncii prin acordarea dreptului la pensie. Faptul că legiuitorul, având în vedere unele împrejurări speciale, așa cum sunt cele prevăzute în art. 19 sau 21 din Legea nr. 223/2015, a instituit unele condiții mai avantajoase pentru obținerea dreptului la pensie de serviciu decât cele stabilite prin art. 16 din aceeași lege nu poate fi echivalat cu negarea rațiunilor pentru care se acordă acest drept, mai sus arătate, și lipsirea de relevanță a cerințelor de vârstă și vechime. ...
Sursa oficială ↗