Decizia CCR nr. 514/2024Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate permit criminalizarea mai severă (ca fapte asimilate celor de corupție) a unor activități și conduite private, care nu justifică măsurile, procedura, competența și pedepsele cu regim special pe care le atrage incidența Legii nr. 78/2000 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, a căror rațiune a fost sancționarea faptelor de corupție din mediul public sau în legătură cu interesul public. Consideră că legiuitorul, fără a face o analiză exactă și concretă asupra modului în care trebuia transpusă în legislație necesitatea prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție comise în domeniul privat, a preluat fără a cenzura și fără a adapta o serie de criterii din Legea societăților nr. 31/1990, permițând astfel autorităților publice să intervină, uneori chiar din oficiu, în chestiuni care nu implică un interes public, asimilând unele infracțiuni de drept comun cu infracțiunile de corupție, contrar dispozițiilor constituționale ale art. 45, 53 și 135. Susține, așadar, că, în ceea ce privește societățile cu capital integral privat, textul de lege criticat creează posibilitatea ca o autoritate statală (în speță, Ministerul Public) să intervină nelimitat și necenzurat într-un domeniu exclusiv de interes privat, fără să fie vorba despre ocrotirea unui interes public, cu nesocotirea intereselor specifice mediului privat și în absența unei sesizări a persoanelor interesate, prezumtiv persoane vătămate. ...