Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 12/2016 (RIL)Paragraful 97

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
23.05.2016
Dosarul
10/2016

49. Procedura prevăzută de actul normativ menţionat cuprinde, în principal, următoarele operaţiuni: nominalizarea locurilor de muncă ce urmează a fi expertizate printr-un proces-verbal încheiat de către angajator împreună cu sindicatul reprezentativ sau cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, acolo unde acesta era înfiinţat; evaluarea locurilor de muncă nominalizate şi expertizarea lor din punctul de vedere al protecţiei muncii şi al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin întocmirea buletinelor de determinări şi stabilirea măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii potrivit Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă obligatoriu cu o valabilitate de cel mult trei ani şi cu posibilitatea de prelungire (avizele au fost supuse prelungirii şi, din anul 2007, conform Hotărârii Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, reînnoirii); depunerea, la casele teritoriale de pensii, a avizului inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedeşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă; nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie