Decizia ÎCCJ nr. 14/2016 (HP)Paragraful 101

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 23.05.2016 · dosar 533/1/2016
Paragraful 101
65. Pe de altă parte, nu s-ar putea reţine că întrebarea prejudicială, extrasă de instanţa de trimitere din situaţia de fapt, ar impune rezolvarea unei probleme de principiu privind caracterul obligatoriu al unei proceduri administrative şi consecinţele omisiunii de a recurge la o astfel de procedură în privinţa dreptului de acces la instanţă şi, respectiv, dacă instanţa de drept comun poate substitui, prin actul propriu de judecată, acea procedură administrativă, statuând pe fondul dreptului, întrucât, în soluţionarea unei întrebări prealabile, gradul de generalitate al statuării este redus, dezlegarea chestiunii de drept limitându-se, punctual, la speţe similare cu cea în care sa iniţiat procedura de unificare a interpretării normei juridice. În consecinţă, se constată că problema dedusă interpretării în prezenta cauză se referă la consecinţele nefinalizării unei proceduri administrative, strict în situaţia reevaluării unei activităţi în scopul verificării subzistenţei unor condiţii de muncă speciale, cu efecte asupra raportului juridic de muncă şi a celui de asigurări sociale al salariatului, apărută după adoptarea noii legi a pensiilor, Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi a metodologiei de reevaluare prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, astfel că elementul de noutate poate fi reţinut, atât în privinţa normei supuse interpretării, cât şi a situaţiilor concrete cărora li se aplică.
Sursa oficială ↗