Decizia CCR nr. 500/2024Punctul 17

17. Pe de altă parte, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (2) , (6) și (7) din Legea nr. 254/2013, Curtea reține o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate privesc natura juridică a termenelor reglementate de normele criticate, respectiv a termenului de 10 zile de la data când persoana condamnată a luat cunoștință de măsura luată de penitenciar, în vederea formulării plângerii, a termenului de 15 zile de la primirea plângerii în vederea soluționării acesteia, prin încheiere motivată, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv a termenului de 3 zile de la data pronunțării încheierii de soluționare a plângerii, în vederea comunicării acesteia persoanei condamnate și administrației penitenciarului. În formularea criticii de neconstituționalitate, autorul excepției se referă la interpretarea jurisprudențială, potrivit căreia termenul de 10 zile, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, în care persoanele condamnate pot formula plângere împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor lor, este un termen imperativ, de decădere, în vreme ce termenele prevăzute de art. 56 alin. (6) și (7) din același act normativ, în care judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea (15 zile), respectiv comunică încheierea (3 zile), sunt termene de recomandare, pentru a invoca o prezumtivă discriminare. ...