Decizia ÎCCJ nr. 11/2016 (RIL)Paragraful 116

20. Din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că recursurile în interesul legii declarate în cauza de faţă sunt inadmisibile, pe de o parte pentru că din examenul hotărârilor judecătoreşti ataşate pentru a releva a doua orientare jurisprudenţială nu se poate deduce care a fost dispoziţia legală aplicată pentru stabilirea întinderii taxei judiciare de timbru, ori modalitatea de interpretare a normei şi care a fost algoritmul de calcul al taxei judiciare de timbru, iar o parte dintre acestea se referă la dispoziţiile Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată), astfel încât prin realizarea examenului jurisprudenţial nu se poate constata că problema de drept care face obiectul recursurilor în interesul legi a fost soluţionată diferit, prin antiteza acestui set de jurisprudenţă cu acela care reflectă prima orientare. Pe de altă parte, hotărârile ataşate sesizării Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti în demonstrarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale sunt hotărâri de primă instanţă supuse apelului, în legătură cu care nu s-au făcut verificări din care să rezulte că sunt definitive. De asemenea, au apreciat că nici scopul procedurii de unificare a practicii judiciare nu poate fi atins, atâta vreme cât interpretarea sintagmei "finalitate diferită" nu reprezintă o problemă de interpretare a legii, ci doar un exerciţiu al aplicării sale.