Decizia ÎCCJ nr. 11/2016 (RIL)Paragraful 144

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 23.05.2016 · dosar 8/2016
Paragraful 144
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că s-a depus o singură încheiere, pronunţată de Judecătoria Brăila, în procedura de reexaminare a taxei judiciare de timbru, definitivă, în care, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a apreciat că acţiunea introductivă are un singur capăt de cerere, chiar dacă acesta este exprimat în trei petite distincte, în măsura în care ele au aceeaşi natură. Totuşi, din cuprinsul considerentelor nu se poate deduce decât că valoarea debitului solicitat derivă dintr-un contract de închiriere, fără a se putea reţine, potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, relaţia dintre pretenţiile succesiv solicitate. Din această perspectivă, în lipsa oricăror date de natură să identifice aplicarea dispoziţiei legale la situaţia de fapt, hotărârea nu poate fi considerată relevantă faţă de obiectul recursurilor în interesul legii pendinte.
Sursa oficială ↗