Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 147
- Curtea
- ÎCCJ
- Tipul
- hotărâre prealabilă
- Data
- 30.03.2016
- Dosarul
- 558/1/2016
Opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vaslui cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării a fost în sensul că, în raport cu criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, respectiv "criteriile Frigel" (Engel şi alţii c. Olandei), se poate concluziona că în procesul penal inculpatului i se impută acelaşi comportament ilicit pentru care a fost sancţionat în altă materie decât cea penală (civilă, fiscală sau contravenţională), putându-se aprecia prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7, conform căruia "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi Stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat", că s-a produs "condamnarea" acestuia.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.