Decizia CCR nr. 416/2024Punctul 13
Punctul 13
13. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, având în vedere că acestea reglementează statutul cadrelor militare în ceea ce privește condițiile generale de recrutare a ofițerilor și sunt stabilite prin lege organică - Legea nr. 80/1995 -, fiind respectate prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție. Critica în sensul că articolul din lege este neconstituțional prin prisma faptului că lasă posibilitatea ca alte condiții necesare obținerii unui post de ofițer activ să fie stabilite prin act administrativ reprezintă de fapt o nemulțumire a autoarei față de reglementarea juridică stabilită prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 665/2008, act administrativ dat în aplicarea și executarea legii organice și în temeiul căruia s-a desfășurat concursul la care a participat recurenta-reclamantă. Faptul că legile care sunt atributul puterii legiuitoare sunt puse în aplicare și executare prin acte administrative emise de organele puterii executive reprezintă tocmai expresia principiului constituțional al separației puterilor în stat. Prin urmare, nu se poate reține o delegare neconstituțională de atribuții, în situația în care un organ al puterii executive, în speță Ministerul Afacerilor Interne, prin act administrativ cu caracter normativ stabilește anumite condiții de recrutare și selecționare specifice posturilor de ofițer care se scot la concurs, având în vedere existența unor elemente concrete pe care legiuitorul nu le putea reglementa ab initio. Așadar, prin Legea organică nr. 80/1995 este stabilit cadrul general de reglementare a statutului cadrelor militare, iar executarea sau organizarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale este atributul puterii executive, prin organele sale de specialitate, astfel cum chiar legiuitorul constituant a prevăzut. Prin urmare, art. 36 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 80/1995 are corespondent în principiile și prevederile constituționale, fiind aplicat în mod egal tuturor destinatarilor săi, cu respectarea art. 16 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗