Decizia CCR nr. 400/2024Punctul 64

64. În ceea ce privește caracterul vag al termenilor la care se referă autorii obiecției, precum „securizare a comunicațiilor“, „elementele hubului financiar“ sau „mecanismele de interconectare securizată“, Curtea reține că înțelesul acestora se circumstanțiază scopului legii, precum și obiectivelor de reglementare avute în vedere de legiuitor, respectiv realizarea obiectivului de investiții denumit hub financiar, prin realizarea unei infrastructuri hardware și software omogene, de interes esențial pentru securitatea financiară a statului, dezvoltată în condiții de securitate cibernetică. În acest sens, în ceea ce privește noțiunile de „securitate cibernetică“ și „apărare cibernetică“, prin Decizia nr. 70 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 14 martie 2023, paragrafele 41 și 43, Curtea a statuat că atât securitatea cibernetică, cât și apărarea cibernetică sunt părți componente ale securității și apărării naționale și au ca finalitate însăși protejarea securității naționale și apărarea națională în spațiul cibernetic, respectiv mediul virtual generat de rețelele și sistemele informatice, incluzând conținutul informațional procesat, stocat sau transmis, precum și acțiunile derulate de utilizatori în acesta. Totodată, Curtea a mai observat că domeniile principale și speciale de reglementare a legii criticate (securitatea și apărarea cibernetică) sunt de fapt concepte plurivalente, iar normele care succedă pentru a reglementa conținutul obligațiilor specifice și sfera subiectelor de drept cărora li se adresează se bucură ele însele de un grad mai mare de flexibilitate, astfel încât să poată fi eficiente prin raportare la ansamblul, dinamica și complexitatea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității și apărării naționale. În jurisprudența sa (Decizia nr. 455 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2018), Curtea Constituțională a observat totodată că, în ceea ce privește Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, securitatea națională este menționată în art. 8 paragraful 2, art. 10 și art. 11 ca un prim scop legitim care poate sta la baza restrângerii drepturilor și libertăților prevăzute de aceste prevederi. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu definește termenul de „securitate națională“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că acesta nu poate fi definit în mod exhaustiv, bucurându-se de un nivel de elasticitate și flexibilitate care se reflectă în marja de apreciere a statului în această materie. Astfel, Curtea a reținut că principiile accesibilității și previzibilității nu necesită în mod necesar o definiție exhaustivă a noțiunii de „interese ale securității naționale“. Multe legi, care prin obiectul lor de reglementare trebuie să prezinte un anumit grad de flexibilitate, intră, în mod inevitabil, în categoria celor care folosesc termeni care sunt într-o măsură mai mare sau mai mică vagi și a căror interpretare și aplicare sunt chestiuni de practică (a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 2 aprilie 1993, pronunțată în Cauza Esbester împotriva Regatului Unit). (....) Ca atare, Curtea va avea în vedere jurisprudența sa în materie, prin care a consacrat faptul că noțiunea de securitate națională este un concept plurivalent, care vizează securitatea militară, socială, economică, informatică, financiară, iar noile domenii introduse prin legea criticată, respectiv securitatea și apărarea cibernetică, sunt de fapt componente ale securității și apărării naționale și au ca finalitate însăși protejarea securității naționale și apărarea națională în spațiul cibernetic. ...