Decizia CCR nr. 387/2024Punctul 36

36. În acest sens, cu referire la interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat deciziile nr. 3 și nr. 4 din 11 martie 2024. Reiterând jurisprudența sa în materia salarizării, instanța supremă, făcând referire și la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale - Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată -, a subliniat (paragraful 69 din Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024) că, pentru justa interpretare a dispozițiilor legale incidente, este necesar să se țină seama de distincția esențială dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților, cu referire particulară la valoarea de referință sectorială și la coeficientul de multiplicare. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale „Justiție“, în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau al parchetului la care funcționează și de funcția ocupată, în timp ce coeficienții de multiplicare sunt distincți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. ...