Decizia ÎCCJ nr. 12/2015 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării ...
11. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Înaltei Curți, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă și cu aspectele relevate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următoarele argumente:
– sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, instanța care formulează sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, iar soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât litigiul de fond vizează legalitatea unei hotărâri emise de Consiliul General al Municipiului București, atacată cu acțiune în anulare de municipiul București, prin primarul general; ...
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Anterior, Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. IV din 23 iunie 2003, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 27 alin. (1) , art. 46 și la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, că primarul nu are calitatea de a ataca, în fața instanței de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local. În urma modificărilor și republicării Legii nr. 215/2001, dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. b) , respectiv ale art. 27 alin. (1) , reținute în considerentele deciziei menționate, nu se mai regăsesc în conținutul noilor norme juridice, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ care formează obiectul litigiului de fond. În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 518 din Codul de procedură civilă.
B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării ... ... ...
12. În raport cu prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă se observă că, la data sesizării primei instanțe cu soluționarea litigiului în care a fost formulată prezenta sesizare - 13 septembrie 2013 - nu mai subzista formularea art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, iar Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 era abrogată de Legea nr. 554/2004, dispoziții care au avut caracter determinant la pronunțarea Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite. ...
13. Astfel fiind, în raport cu data începerii litigiului în care a fost formulată prezenta sesizare, sunt relevante dispozițiile art. 5, art. 6 alin. (2) , art. 21, art. 23, art. 45 alin. (1) , art. 48, art. 61 alin. (1) și (2) , art. 62 alin. (1) , art. 63 alin. (1) , art. 80, art. 82, art. 83 alin. (3) , art. 115 alin. (1) , (2) , (3) și (7) din Legea nr. 215/2001. ...
14. Totodată, sunt relevante și dispozițiile art. 1 alin. (1) , (2) , (6) și (8) , art. 2 alin. (1) lit. a) , b) , c) și f) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. ...
15. În contextul modificărilor intervenite în cuprinsul Legii nr. 215/2001, respectiv în contextul adoptării unei noi legi a contenciosului administrativ, curtea de apel a apreciat că este necesar a se lămuri dacă unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în fața instanței de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului București. ...
16. Rațiunea care a determinat formularea sesizării rezidă în faptul că, spre deosebire de data pronunțării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite, la data începerii procesului în care a fost formulată sesizarea, Legea nr. 215/2001 nu mai prevede expres faptul că, în cazul în care apreciază actul consiliului local ca fiind ilegal, primarul îl sesizează pe prefect și, în plus, dispozițiile art. 48 alin. (2) și art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 prevăd comunicarea hotărârilor consiliului local atât către prefect, cât și către primar, fără ca, în acest din urmă caz, să se precizeze că scopul comunicării este limitat la încunoștințarea organului executiv pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor respective. ...
17. În privința chestiunii de drept nu au fost identificate aspecte relevante în jurisprudența Curții de Apel București, a instanțelor naționale sau ale altor state, a Curții de Justiție a Uniunii Europene ori a Curții Europene a Drepturilor Omului. ... ...
Sursa oficială ↗