Decizia ÎCCJ nr. 11/2015 (RIL)Paragraful 41

Or, astfel cum se constată din formularea autorului sesizării, nu se indică textul sau normele legale a căror interpretare şi aplicare a fost soluţionată de instanţe în mod neunitar, iar generarea unei practici neunitare decurgând din aplicarea Deciziei nr. 40/2008, dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, nu poate fi reţinută ca temei viabil al declanşării mecanismului de unificare a practicii prin promovare a unui recurs în interesul legii, având în vedere că o astfel de decizie interpretativă nu reprezintă o dispoziţie legală susceptibilă de interpretare, ci, în condiţiile art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 (sub imperiul căruia a fost pronunţată), se reglementează doar efectul obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti al dezlegării date problemelor de drept judecate (efect al oricărei hotărâri judecătoreşti), astfel încât, în practica judiciară ulterioară publicării ei în Monitorul Oficial al României, aceasta este susceptibilă doar de aplicare, iar nu şi de interpretare.