Decizia CCR nr. 362/2024Punctul 20
Punctul 20
20. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Soluția legislativă criticată a fost instituită de legiuitor în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, legiuitorul este liber să stabilească anumite competențe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil, iar stabilirea competenței materiale a unei instanțe de a soluționa cauzele cu un anumit obiect nu este de natură să le afecteze reclamanților accesul la justiție atâta vreme cât normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea acestui drept, prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc. ...
Sursa oficială ↗