Decizia CCR nr. 357/2024Punctul 16

16. Cu privire la art. 21 din Constituție, menționat în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că principiul consacrat de acest articol nu instituie nicio interdicție cu privire la plata taxelor judiciare de timbru, fiind legal și normal ca justițiabilii care beneficiază de un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor care implică serviciul public al justiției. În acest sens, prin Decizia nr. 480 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2014, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, atât timp cât ele apar ca fiind rezonabile în raport cu serviciile oferite. Curtea a precizat că taxele judiciare de timbru reprezintă acele sume de bani datorate bugetului public de către persoanele fizice sau juridice care solicită și beneficiază de un serviciu public din partea unor instituții publice, fără însă ca acest serviciu să reprezinte o contraprestație perfect echivalentă a sumei de bani plătite. Restituirea acestor taxe reprezintă o opțiune a legiuitorului, o facilitate pe care acesta o acordă în funcție de specificul situațiilor concrete (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 283 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 20 iulie 2016, paragraful 19). ...