Decizia CCR nr. 357/2024Punctul 19

19. În ceea ce privește dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de aceste prevederi constituționale, potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, iar în considerarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală, legiuitorul este cel îndrituit cu stabilirea atât a modului de timbrare a cererilor, cât și a cazurilor în care se justifică restituirea taxei de timbru (a se vedea Decizia nr. 432 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 3 octombrie 2005). De altfel, cu privire la materia restituirii taxelor judiciare de timbru, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că printr-o asemenea reglementare se evită o îmbogățire fără justă cauză a statului și se acoperă o paletă largă de situații în care se restituie, în totalitate sau în parte, taxele judiciare de timbru, aspect ce se circumscrie și art. 126 alin. (2) din Constituție, care dispune că procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este de competența legiuitorului (Decizia nr. 283 din 10 mai 2016, precitată, paragraful 15). Ca atare, nu se poate reține pretinsa încălcare a art. 56 alin. (1) din Constituție. ...