Decizia CCR nr. 357/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2024 · dosar 10.290/212/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi, prin raportare la cele cuprinse în alin. (2) al aceluiași articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, sunt neconstituționale și contrare principiului egalității în drepturi. Astfel, cu privire la cauza în care s-a dispus achitarea taxei judiciare de timbru, se învederează că aceasta a avut ca obiect o cerere de ieșire din indiviziune, care a fost anulată în faza prealabilă judecării cauzei, context care a condus la solicitarea restituirii taxei judiciare de timbru achitate, restituire care se realizează potrivit prevederilor criticate. Or, prin restituirea parțială a taxei judiciare de timbru în legătură cu o cauză aflată în fază incipientă, respectiv în faza scrisă, spre deosebire de celelalte situații în care se restituie integral această taxă sau proporțional cu soluția, așadar după ce întregul aparat judiciar a fost pus în mișcare, cu toate cheltuielile și eforturile umane aferente, ceea ce nu este cazul în speță, se ajunge, în această situație, la discriminare față de alți justițiabili care beneficiază de restituirea integrală sau parțială într-un stadiu mult mai avansat al procedurii, dar și la îngrădirea accesului la justiție și restrângerea exercitării acestui drept. ...
Sursa oficială ↗