Decizia CCR nr. 321/2024Punctul 8

8. Tribunalul Mureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că existența unui text legal care are caracter de normă specială și care reglementează un anumit termen imperativ pentru contestarea unui act emis de angajator nu poate fi echivalată cu o nerespectare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, atât timp cât textul legal respectiv se aplică tuturor situațiilor la care face referire, respectiv tuturor persoanelor față de care angajatorii au emis decizii de concediere, fiindu-le deci aplicat același tratament, în aceeași situație prevăzută de norma legală. Faptul că termenul prevăzut de art. 252 alin. (5) din Codul muncii este mai redus decât alte termene prevăzute de legislația muncii nu reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii. Termenul de 30 de zile este puțin mai redus decât cel prevăzut de art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 tocmai în considerarea faptului că procedura contestării deciziilor de sancționare disciplinară este o procedură urgentă și este un termen suficient pentru ca angajatul să formuleze contestația, cu atât mai mult cu cât angajatorul a și menționat în decizia contestată faptul că aceasta poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare. Mai mult, legiuitorul a statuat și prin dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară. Faptul că legiuitorul a optat, în cazul procedurii de contestare a deciziilor de sancționare emise de angajator, pentru un termen de 30 de zile pentru contestarea acestora nu are nicio legătură cu un presupus tratament discriminatoriu, termenul fiind suficient de generos, pentru toate persoanele aflate în situația premisă, raportat la urgența procedurii soluționării unor astfel de conflicte de muncă, iar în ceea ce privește presupusa îngrădire a dreptului la justiție, tribunalul apreciază că este un nonsens să se aprecieze că faptul că persoana sancționată are la dispoziție „numai“ 30 de zile pentru a contesta în instanță decizia de sancționare ar constitui o astfel de îngrădire, atât timp cât textul legal criticat reglementează tocmai dreptul de a contesta în justiție decizia angajatorului, deci accesul la justiție. ...