Decizia CCR nr. 341/2024Paragraful 10
Paragraful 10
Neîndeplinirea de către partidul politic a obligației de a asigura reprezentarea ambelor sexe pe listele sale de candidați se transformă într-o sancțiune drastică suportată nemijlocit de persoanele fizice - toți ceilalți candidați aflați pe aceeași listă -, deși aceștia îndeplinesc în mod obiectiv condițiile constituționale ale art. 37 și art. 40, precum și cele prevăzute în legislația electorală aplicabilă. Chiar dacă sancțiunea respingerii listei de candidați vizează, în mod evident, partidul politic, nu poate fi ignorată afectarea substanței dreptului fundamental de a fi ales - drept care, prin definiție, este individual, aparținând deci unei persoane fizice, și nu unei persoane juridice, cum este o formațiune politică.
Sursa oficială ↗