Decizia CCR nr. 330/2024Punctul 12

12. Mai mult decât atât, apreciază că se creează o situație injustă dat fiind faptul că, pe tărâmul dreptului penal, în baza art. 81 alin. (1) din Codul penal, instanța de judecată este în drept să aplice inculpatului un avertisment atunci când dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, chiar dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Or, în măsura în care pentru săvârșirea unei fapte ce constituie infracțiune, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/1995, este posibilă dispunerea de către instanța penală a renunțării la aplicarea pedepsei și la avertisment, deși abaterea de la regimul calității în construcții a fost de o gravitate atât de ridicată încât în acest fel a fost pusă în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, pentru comiterea unei contravenții prevăzute de aceeași Lege nr. 10/1995, aparent, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 interzice aplicarea avertismentului. În aceste condiții, restrângerea libertăților individuale pentru respectarea regimului calității în construcții prin introducerea măsurii de a interzice aplicarea avertismentului în cazul contravențiilor nu este doar neproporțională cu dezideratul protejării vieții oamenilor, bunurilor acestora, societății și mediului înconjurător, dar este și discriminatorie, permițând aplicarea unor sancțiuni mai blânde în cazul celor mai grave fapte, ce au fost incriminate drept infracțiuni. ...