Decizia CCR nr. 376/2022Punctul 37

37. Totodată, prin Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014, Curtea a reținut că faptul că în domeniul contravențiilor la regimul edificării de construcții nu este aplicabilă sancțiunea avertismentului reprezintă o opțiune a legiuitorului, care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran și în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situații. Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări cu privire la natura sancțiunilor și asprimea acestora, în funcție de gravitatea faptei și de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârșirea acesteia, iar verificarea oportunității adoptării unor astfel de reguli excedează competenței Curții Constituționale. Curtea a remarcat, totodată, și faptul că în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 se precizează, la art. 7 alin. (3) , că „Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.“ Însă Legea nr. 50/1991 constituie o lege specială, care reglementează contravențiile la regimul executării lucrărilor de construcții, astfel că, față de cadrul general reprezentat de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aceasta poate institui reguli diferite de sancționare a acestui tip de contravenții, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Aceasta este concluzia care rezultă și din art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, care dispune în sensul că sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 numai „în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.“ ...