Decizia ÎCCJ nr. 21/2014 (HP)Paragraful 111
Paragraful 111
Mai mult, în dezvoltarea considerentelor Deciziei nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, instanța de contencios constituțional, făcând referire la scopul reglementării recursului în interesul legii, a statuat următoarele: "Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării, situație în care textul de lege amintit [art. 329 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă anterior n.n.] ar contraveni prevederilor art. 61, art. 67 și ale art. 73 alin. (1) din Constituție."
Sursa oficială ↗