Decizia ÎCCJ nr. 11/2020 (HP)Punctul VIII

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Direcția legislație, studii, documentare și informatică, în nota transmisă, a opinat în sensul inadmisibilității sesizării, în sinteză arătându-se următoarele: Instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească, prin intermediul mecanismului reglementat în art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, sfera de incidență a efectelor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 417 din 3 iulie 2019 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019. Or, în conformitate cu jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate pronunța, pe calea hotărârii prealabile, cu privire la efectele unei decizii a Curții Constituționale. În acest sens a fost menționată jurisprudența Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, în paragraful nr. 62, reține: „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale (...).“ De asemenea s-a arătat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări. În materia recursului în interesul legii, în considerentele Deciziei nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Curtea Constituțională a statuat că față de textul constituțional de referință al art. 126 alin. (3) , sintagma „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“, cuprinsă în art. 414^5 alin. (4) din Codul de procedură penală anterior, pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a conținutului dispozițiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu și a deciziilor Curții Constituționale și a efectelor pe care acestea le produc și, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, iar nu și de către Curtea Constituțională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc. Altfel spus, numai în aceste condiții „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“ poate fi obligatorie, pentru că numai în aceste condiții poate exista o compatibilitate cu normele constituționale. Orice altă interpretare este în contradicție cu prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, deoarece lipsește de efecte deciziile Curții Constituționale, determinând ca recursul în interesul legii să fie transformat, cu încălcarea Constituției, întro formă de control al actelor Curții Constituționale. Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, referitoare la recursul în interesul legii, sunt aplicabile mutatis mutandis în materia sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ambele instituții (recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) constituind mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României. În consecință, sintagma echivalentă „dezlegarea dată chestiunilor de drept“ cuprinsă în dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală referitoare la conținutul și efectele hotărârii prealabile nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a conținutului dispozițiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu și a deciziilor Curții Constituționale și a efectelor pe care acestea le produc. ...