Decizia CCR nr. 301/2024Punctul 14

14. Guvernul, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.274D/2020, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 544/2001 este neîntemeiată. În acest sens, invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1.175 din 11 decembrie 2007. Totodată, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) , ale art. 8, ale art. 25 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 este inadmisibilă, întrucât argumentele invocate de autoare nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, în contextul în care aceasta susține, în esență, că, în cauză, măsura aplicată de Oficiu este disproporționată, raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016. Consideră că autoarea excepției nu critică dispozițiile din Legea nr. 656/2002 pentru ceea ce acestea conțin, ci se referă la o chestiune de aplicare și de interpretare a legii. Reține că, în mod constant, Curtea Constituțională a statuat că sunt inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate prin care se critică modul de aplicare a dispozițiilor legale, astfel că a răspunde criticilor autoarei excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 31 martie 2015). De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat că nu are competența de a examina situația de fapt și de a verifica în ce măsură afirmațiile părților sunt reale sub aspectul întinderii dreptului în discuție. Subliniază că, în cauză, pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speța aflată pe rolul instanței de contencios administrativ. ...