Decizia CCR nr. 301/2024Punctul 28
Punctul 28
28. În aceste condiții, Curtea constată că soluționarea primului aspect relevat de autoare nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Totodată, cât privește cel de-al doilea motiv relevat de autoare, respectiv faptul că informațiile comunicate de Oficiu au fost folosite ca probe de către procurori, Curtea reține că acesta nu tinde spre evidențierea unei reale contradicții între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice de către organele judiciare. Curtea reamintește însă că modul de aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care face referire autoarea excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acesteia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, care, de altfel, nu conțin vreo prevedere în sensul că informațiile transmise de Oficiu constituie mijloace de probă în procesul penal, și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autoarei excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În consecință, Curtea constată că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗