Decizia ÎCCJ nr. 12/2014 (HP)Paragraful 112

De altfel, elementele folosite de legiuitor în teza finală a art. 2 lit. a) din lege (caracter ocazional, lipsa unui program, lipsa unei repartizări a atribuţiilor) sunt cele care în mod tradiţional în doctrină sunt prezentate ca aspecte de diferenţiere între pluralitatea ocazională şi cea constituită (aceasta din urmă fiind definită ca o grupare de cel puţin două persoane, cu un anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, care are o anumită organizare, o structură ierarhică, o concepţie unică de conducere care asigură coeziunea şi stabilitatea grupului - C. Bulai, Manual de Drept penal, partea generală). O concluzie contrară ar însemna că simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, ca infracţiune distinctă, dar şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă, ceea ce este inadmisibil.