Decizia ÎCCJ nr. 1/2013 (HP)Punctul 2
Punctul 2
2. Expunerea succintă a procesului
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Biroul executorului judecătoresc I. H., cu sediul în orașul Brașov, a solicitat instanței încuviințarea executării silite asupra unui imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, în baza titlurilor executorii reprezentate de contract de credit și contract de ipotecă.
Judecătoria Sfântu Gheorghe a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 650 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, competența soluționării cererii aparține instanței în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. În speță, față de sediul biroului executorului judecătoresc indicat în cererea introductivă, s-a apreciat că soluționarea cererii este de competența Judecătoriei Brașov.
Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare în favoarea instanței inițial învestite, respectiv Judecătoria Sfântu Gheorghe, având în vedere că obiectul cererii de încuviințare a executării silite este un imobil ipotecat aflat în circumscripția Judecătoriei Sfântu Gheorghe, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 818 și art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. Prin urmare, constatându-se ivit conflictul negativ de competență între cele două judecătorii, s-a trimis dosarul Curții de Apel Brașov, în vederea soluționării regulatorului de competență. Curtea de Apel Brașov, în cadrul soluționării conflictului negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 650 și art. 665 raportat la art. 818 și art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. ...
Sursa oficială ↗