Decizia ÎCCJ nr. 1/2013 (HP)Punctul 5

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.11.2013 · dosar 1/1/2013/HP
Punctul 5
5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Prin încheierea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, completul de judecată învestit cu soluționarea conflictului negativ de competență în Dosarul nr. 259/64/2013 al Curții de Apel Brașov a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept semnalate, arătând că instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite imobiliare este instanța (judecătoria) în circumscripția căreia este situat imobilul supus urmăririi silite, chiar dacă biroul executorului sesizat cu executarea se află în raza altei instanțe (judecătorii). În argumentarea punctului de vedere s-a reținut că dispozițiile Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin art. 650, au introdus, pentru determinarea competenței instanței de executare, un criteriu ușor verificabil, în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc care face executarea, exceptând cazul când legea prevede altfel. S-a reținut că, pentru stabilirea instanței competente potrivit criteriului prevăzut de art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, este necesar a se stabili executorul judecătoresc competent să efectueze executarea, răspunsul fiind regăsit în art. 651 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, care stabilește o competență funcțională a oricărui executor din raza curții de apel. În materia urmăririi silite imobiliare, prevederile art. 650 alin. (1) lit. a) trebuie corelate cu dispozițiile art. 818-819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. Astfel, potrivit art. 818 alin. (1) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, în materia urmăririi silite imobiliare, cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curții de apel unde se află imobilul urmărit, iar potrivit art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța de executare în raza căreia se află imobilul va încuviința urmărirea lui silită, fiind instituită o normă specială care stabilește o competență teritorială absolută în cazul urmăririi silite imobiliare, ceea ce înseamnă că poate fi vorba de orice executor judecătoresc din raza teritorială a curții de apel unde se află imobilul. În consecință, raportat la speța dedusă judecății, deși imobilul se află situat în orașul Sfântu Gheorghe, creditorul poate trimite cererea de urmărire oricărui executor din raza Curții de Apel Brașov. În ceea ce privește instanța de executare imobiliară, derogatoriu de la prevederile generale ale art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, executorul judecătoresc poate solicita încuviințarea executării silite doar "instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul", în speță Judecătoria Sfântu Gheorghe. Prevederile art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 instituie norme de competență teritorială exclusivă a instanței judecătorești de la locul situării imobilului, inclusiv în ipoteza în care acesta se află în raza teritorială a mai multor instanțe, iar dacă legiuitorul ar fi vrut ca instanța de executare imobiliară să fie orice judecătorie din raza curții de apel în care este situat imobilul ar fi prevăzut expres acest lucru, astfel cum a procedat prin art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. ...
Sursa oficială ↗