Decizia ÎCCJ nr. 1/2013 (HP)Punctul 7

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.11.2013 · dosar 1/1/2013/HP
Punctul 7
7. Raportul asupra chestiunii de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a instituției juridice privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar în subsidiar, pentru cazul în care se va opina asupra întrunirii condițiilor de admisibilitate a sesizării, s-a concluzionat că interpretarea dispozițiilor art. 650 și art. 665 raportat la art. 818 și art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 este în sensul că instanța de executare competentă teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite imobiliare atunci când imobilul ipotecat supus urmăririi este situat în raza unei instanțe (judecătorii), iar biroul executorului judecătoresc sesizat cu efectuarea executării silite se află în raza altei instanțe (judecătorii), dar ambele instanțe sunt situate în raza aceleiași curți de apel, este instanța (judecătoria) în circumscripția căreia este situat imobilul ipotecat supus urmăririi. ...
Sursa oficială ↗