Decizia ÎCCJ nr. 1/2013 (HP)Punctul 8

8. Înalta Curte Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, pentru considerentele arătate în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului citat mai sus se instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... Prin prezenta sesizare se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 650 și art. 665 raportat la art. 818 și art. 819 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, respectiv determinarea instanței competente teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite imobiliare atunci când imobilul supus urmăririi este situat în raza unei instanțe (judecătorii), iar biroul executorului judecătoresc sesizat cu efectuarea executării silite se află în raza altei instanțe (judecătorii), dar ambele instanțe sunt situate în raza aceleiași curți de apel. Raportând sesizarea privind pronunțarea hotărârii prealabile la condițiile impuse de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, se constată că există o cauză în curs de judecată, iar Curtea de Apel Brașov, învestită cu soluționarea regulatorului de competență, a judecat ca ultimă instanță, potrivit legii. Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce privește existența unui litigiu și calitatea instanței de sesizare, situație în care se impune analiza admisibilității cererii prin raportare la condițiile legate de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită. Așa cum s-a arătat, textul de lege în discuție impune limitativ condițiile legate de chestiunea de drept ce trebuie lămurită, iar dintre acestea trebuie analizat cu prioritate raportul de dependență dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei. Sintagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul acțiunii civile, deoarece numai analizând pretenția concretă dedusă judecății instanțele realizează o judecată pe fond a cauzei. Pe cale de consecință, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă privește o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei. În cauză, Judecătoria Sfântu Gheorghe a fost sesizată cu o cerere prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite asupra unui imobil, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit și contractul de ipotecă. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de încuviințare a executării, Judecătoria Sfântu Gheorghe și Judecătoria Brașov și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Brașov a fost sesizată în vederea pronunțării regulatorului de competență. Obiectul sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor de drept procesual, completul de judecată - titular al sesizării - fiind chemat să se pronunțe definitiv în procedura regulatorului de competență, fără a pune în discuție și analiză fondul litigiului, ci doar intervenirea unui incident procedural referitor la competență în cadrul litigiului de fond. Examinând conținutul unei hotărâri pronunțate în cadrul regulatorului de competență în cazul unui conflict negativ de competență, se constată că aceasta nu soluționează fondul unei cauze, ci doar un incident procesual în care stabilește care din cele două instanțe va trebui să judece, potrivit dispozițiilor legale. Cum, în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții procedurale în scopul determinării instanței competente teritorial să judece o cerere de încuviințare a executării silite imobiliare, se constată că stabilirea competenței nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei. Deși, în principiu, este admisibil ca și problemele de drept procesual să facă obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, atunci când rezolvarea de principiu dată de instanța supremă determină soluționarea în fond a cauzei, chestiunea de drept semnalată nu se încadrează în categoria celor de lămurirea cărora depinde soluționarea pe fond a cauzei. În consecință, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiția restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății. Față de argumentele evocate mai sus, ce fundamentează inadmisibilitatea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, care prevalează, nu se mai impune analizarea celorlalte elemente de admisibilitate. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, ...