Decizia ÎCCJ nr. 68/2026 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție + Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: 30. Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... + Asupra admisibilității sesizării 31. Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii se impune analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 32. Textul de lege menționat reglementează, sub un prim aspect, cine are legitimare procesuală de a formula sesizarea, titulari ai sesizării fiind completurile de judecată de la tribunale, curți de apel și de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cauză, instanța de trimitere are legitimare procesuală conferită de norma de procedură, de a formula sesizarea, fiind un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Craiova, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ce intră în sfera de reglementare a art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 33. Norma evocată stabilește și condițiile de admisibilitate, determinând în același timp atât limitele analizei instanței supreme, cât și scopul final al mecanismului de unificare. ... 34. Din conținutul normei de mai sus pot fi decelate condițiile de admisibilitate, respectiv: a) completul de judecată care sesizează să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; b) în cauză să fie dezbătută o chestiune de drept nouă; c) soluționarea cauzei pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept nouă; d) asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 35. Procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parțial. ... 36. Astfel, se constată că sesizarea este formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță competentă să judece cauza pe fond, după admiterea apelului și reținerea cauzei în vederea evocării fondului, completul de judecată fiind așadar învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. ... 37. Se reține că soluționarea cauzei depinde de problema de drept semnalată, iar asupra chestiunii de drept Înalta Curte nu a statuat în mod direct și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 38. În ceea ce privește condiția existenței unei „chestiuni de drept nouă“, în accepțiunea art. 519 din Codul de procedură civilă, în lipsa unei definiții legale a acestui concept, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept și că pentru a putea discuta de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată „să necesite a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, Decizia 86 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2025). ... 39. În consecință, rămâne de actualitate jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate, statuându-se că, pentru atingerea scopului acestui instrument de unificare a practicii judiciare, nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării pe această cale, ci numai aceea care ridică problema ambiguității, precarității unor norme legale sau a caracterului lor dual și complex. Pentru a verifica condiția existenței unei chestiuni de drept în accepțiunea articolului 519 din Codul de procedură civilă este necesar ca sesizarea să respecte exigențele art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Autorul sesizării este ținut astfel să stabilească dacă există o problemă de interpretare a unui text legal care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile și argumentele de natură să le susțină. ... 40. În acest context, analiza încheierii de sesizare relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor în discuție, expunând, după redarea considerentelor Deciziei nr. 16 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, un punct de vedere clar și argumentat în sensul că o creanță rezultată dintr-un raport juridic civil, stinsă prin mecanismul compensării reglementat de art. 167 din Codul de procedură fiscală, nu se transformă într-o creanță fiscală și nu intră în sfera de aplicabilitate a art. 178 din Codul de procedură fiscală. ... 41. Așadar, nu rezultă din încheierea de sesizare elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de mai multe interpretări. ... 42. Mecanismul de unificare a practicii judiciare, pus de legiuitor la îndemâna instanțelor de trimitere, vizează dezlegarea unei chestiuni veritabile de drept, aptă să primească interpretări antagonice sau dificil a fi interpretate, iar scopul activării acestui mecanism rezultă din art. 519 din Codul de procedură civilă ca fiind acela de a da o rezolvare de principiu unei probleme de drept și nicidecum de a da o soluție într-un caz particular. ... 43. Codul de procedură civilă reglementează procedura hotărârii prealabile ca instrument de unificare jurisprudențială, de inspirație franceză, complementar recursului în interesul legii. Spre deosebire de recursul în interesul legii, reglementat ca o soluție-remediu, postfactum, sesizarea fundamentată pe art. 519 din Codul de procedură civilă este una preventivă, anticipativă, de natură să elimine riscul apariției și dezvoltării unei jurisprudențe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale. ... 44. Analiza conținutului adreselor transmise de instanțele naționale relevă faptul că nu există niciun risc de apariție și dezvoltare a unei jurisprudențe neunitare. ... 45. Această concluzie este fundamentată, pe de o parte, de faptul că litigiul în care s-a formulat sesizarea de față este unic, pe rolul celorlalte instanțe nefiind identificate cauze soluționate și nici în curs de soluționare în care să fie analizată problema de drept supusă discuției, iar, pe de altă parte, opiniile teoretice transmise de Curtea de Apel București, Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel Galați (cu mențiunea că celelalte instanțe nu au transmis opinii teoretice) sunt unanime, neexistând așadar orientări jurisprudențiale sau teoretice diferite. ... 46. Astfel, toate instanțele care au exprimat opinii teoretice au apreciat că art. 167 alin. (1) din Codul de procedură fiscală permite compensarea inclusiv între sumele care rezultă din raporturi juridice contractuale pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, în baza unei hotărâri judecătorești, cu sumele reprezentând creanțele statului sau unităților administrativ teritoriale ori subdiviziunilor acestora, reprezentând taxe, impozite, contribuții și alte sume datorate bugetului, însă compensarea nu schimbă natura creanței. ... 47. Toate opiniile teoretice exprimate sunt în sensul că dispozițiile legale care permit compensarea între sumele de natura celor mai sus arătate nu pot fi interpretate sub nicio formă în sensul transformării creanței contractuale în creanță fiscală. Pe cale de consecință, opiniile transmise converg spre aceeași concluzie, respectiv aceea că, prin mecanismul compensării, creanța de natură civilă nu se transformă în creanță fiscală și nu intră în sfera de reglementare a art. 178 din Codul de procedură fiscală, nefiind așadar purtătoare de dobânzi și penalități fiscale. ... 48. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în raport cu unanimitatea și claritatea opiniilor teoretice transmise, opinii care sunt în același sens cu opinia completului care a formulat sesizarea, că problema de drept nu ridică dificultăți de interpretare. De altfel, doar aplicând principiul accesorium sequitur principale, se poate trage cu ușurință concluzia că accesoriile pentru o creanță de natură civilă nu pot fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, ci vor avea regimul obligației principale. ... 49. Compensarea reprezintă un mijloc de stingere a obligației și nu o modalitate de schimbare a regimului juridic al creanței. Împrejurarea că legiuitorul a înțeles să o reglementeze ca un beneficiu legal cu efect extinctiv nu poate fi interpretat și nici nu lasă loc interpretării, în lipsa unei dispoziții legale exprese, în sensul că o obligație care derivă dintr-un raport contractual se transformă prin compensare în creanță fiscală și ar schimba regimul accesoriilor. ... 50. Suplimentar, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că problema sesizată își putea găsi rezolvarea prin prisma considerentelor Deciziei nr. 16 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevante fiind paragrafele 77, 82-86 și 89-98 (reținute de altfel de instanța de trimitere în punctul de vedere exprimat), precum și prin prisma considerentelor Deciziei nr. 24 din 24 noiembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, relevanță prezentând considerentele de la paragrafele 59, 60, 64, 65, 67, 72 și 73. ... 51. Împrejurarea că instanța de apel are o altă opinie decât instanța care a pronunțat hotărârea supusă controlului judiciar (hotărâre care de altfel a fost anulată de instanța de apel) nu poate determina admisibilitatea sesizării, nefiind de natură să justifice declanșarea mecanismului de unificare din perspectiva caracterului dificil al problemelor de drept, păstrându-se în limita atribuțiilor specifice instanței care soluționează calea de atac. ... 52. Prin mecanismul hotărârii prealabile nu se poate tinde la o „delegare“ a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere către instanța supremă și nici nu se poate urmări confirmarea unei interpretări a normelor de drept cu finalitate doar în raportul litigios care a prilejuit sesizarea. ... 53. Sesizarea adresată instanței supreme se circumscrie situației factuale specifice reclamantei și nu întrunește condițiile necesare pentru a se constitui într-o chestiune de drept care, dacă ar fi dezlegată, ar oferi o soluție de principiu specifică mecanismului de unificare a jurisprudenței prin hotărâri prealabile, urmărindu-se mai degrabă, în contextul particular al cauzei, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de instanța de trimitere, aspect care atrage inadmisibilitatea sesizării. ... 54. Prin urmare, sesizarea nu este de natură să ducă la atingerea scopului hotărârii prealabile, având în vedere că art. 519 din Codul de procedură civilă reglementează finalitatea sesizării ca fiind aceea de a oferi o soluție de principiu aplicabilă de instanțele naționale. ... 55. În raport cu aceste argumente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge sesizarea ca inadmisibilă. ... ...