Decizia CCR nr. 241/2024Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.04.2024 · dosar 668/1/2015
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Arată că autorul excepției de neconstituționalitate enumeră dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispozițiilor legale criticate. Precizează că Sentința penală nr. 97/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, reprezintă un declinator și regulator de competență, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat instanța competentă să soluționeze fondul cauzei. Susține că, ulterior acestui moment procesual, instanțele inferioare Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot genera conflict pozitiv sau negativ de competență. Menționează, totodată, că stabilirea competenței și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului, iar judecătorii sunt independenți să stabilească, potrivit legii, care sunt instanțele competente să soluționeze cauzele penale. Se arată, de asemenea, că interpretarea și aplicarea legii sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. ...
Sursa oficială ↗