Decizia CCR nr. 223/2024Punctul 17

17. Totodată, Curtea a învederat că în tot cuprinsul Legii nr. 200/2006 apare în mod frecvent alăturarea „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar“, ceea ce semnifică voința legiuitorului de a asigura un cadru legal flexibil pentru interpretarea și aplicarea textelor respective, cu adaptarea la situația concretă/etapa specifică a procedurii insolvenței în care se află fiecare angajator-debitor. Prin urmare, Curtea a constatat că, la nivelul concepției Legii nr. 200/2006, mecanismul ce implică plata creanțelor salariale, inclusiv a celor ce se pot plăti din Fondul de garantare, include atât administratorul judiciar, cât și lichidatorul judiciar, ceea ce înseamnă că este avută în vedere inclusiv perioada falimentului, și nu doar deschiderea procedurii de insolvență, în care se numește un administrator judiciar. În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 sunt suficient de flexibil redactate încât să permită interpretarea și aplicarea lor cazuală, de către judecătorul-sindic și autoritățile în drept să conlucreze pentru acordarea creanțelor salariale angajaților îndreptățiți, astfel fiind atins scopul Legii nr. 200/2006 (și al Directivei 80/987/CEE) și fiind respectat art. 41 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituție. Însă acest text capătă valențe neconstituționale în condițiile în care, pentru acordarea celor 3 salarii cuvenite angajaților debitorului aflat în stare de insolvență, sunt excluse, în opera de interpretare și aplicare a sa, etapele ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenței (Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, paragrafele 106, 107, 109). ...