Decizia CCR nr. 176/2025Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 714/114/2020
Punctul 14
14. Având în vedere cadrul legislativ mai sus prezentat, precum și motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este formulată, pe de o parte, din perspectiva unei comparații între situația salariaților ai căror angajatori se află în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990 și situația celor care intră sub incidența Legii nr. 200/2006. Pe de altă parte, critica de neconstituționalitate este dedusă din perspectiva unei omisiuni legislative, dorindu-se o completare a dispozițiilor art. 2 și 19 din Legea nr. 200/2006, în sensul că, din Fondul de garantare, pe lângă plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, respectiv angajatori în stare de insolvență, să se plătească și creanțele rezultate din procedura lichidării prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, respectiv o completare a dispozițiilor criticate din Legea nr. 200/2006 în sensul antereferit. ...
Sursa oficială ↗