Decizia ÎCCJ nr. 17/2012 (RIL)Paragraful 91

Declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptei împreună cu alte persoane urmează a fi analizate în cauza disjunsă. Soluţionarea cauzei disjunse presupune administrarea de probe cu privire la persoanele acuzate, inclusiv dreptul acestora de a demonstra lipsa de temeinicie a acuzaţiilor cu privire la vinovăţia lor făcute de cel care a solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedură penală şi care în cauza disjunsă are calitatea de martor. Recunoaşterea persoanei deja condamnate în cauza disjunsă trebuie readministrată ca probă în faţa acelora care nu au solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedură penală, pentru a li se da posibilitatea de a adresa întrebări celui care îi acuză. Cerinţa imparţialităţii tribunalului este, de altfel, încălcată nu numai în cazul în care se pronunţă asupra vinovăţiei unor persoane faţă de care urmează a face cercetare judecătorească, în cauza care priveşte recunoaşterea vinovăţiei de către un alt inculpat, dar şi atunci când instanţa stabileşte vinovăţia celor acuzaţi pe baza unor probe administrate într-un alt dosar. Administrarea probelor în procedura disjunsă de cea în care a operat recunoaşterea vinovăţiei diferenţiază cele două cauze astfel încât judecătorul face o evaluare a faptelor celorlalţi inculpaţi în raport cu noile probe, fără referire la probele administrate în cauza anterioară, şi nu exclusiv în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, ceea ce îi permite să se pronunţe în condiţii de obiectivitate.