Decizia CCR nr. 217/2020Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.06.2020 · dosar 13.072/296/2017
Punctul 21
21. În aceeași decizie, instanța supremă a reținut că „garanțiile dreptului de acces la un tribunal imparțial presupun în consecință și un examen detaliat al circumstanțelor cauzei care să determine dacă există sau nu o suspiciune obiectiv justificată cu privire la lipsa imparțialității. Soluționarea cauzei cu privire la unul dintre inculpați conform procedurii prevăzute la art. 320^1 din Codul de procedură penală oferă suficiente garanții de imparțialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca același judecător să poată da o soluție în cauza disjunsă: inculpați diferiți, caracterul personal al răspunderii penale, existența unei cercetări judecătorești noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentința anterioară, evaluarea conținutului fiecărei infracțiuni fără referire la sentința anterioară, probele referitoare la vinovăția fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoașterii aceluia care a beneficiat de art. 320^1 din Codul de procedură penală în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. Legea oferă garanții pentru soluționarea celor două cauze, în mod imparțial, dar nu exclude posibilitatea ca în fapt, într-o cauză concretă, judecătorul să se antepronunțe. Deși condamnarea unui inculpat nu este suficientă și nici necesară pentru reținerea vinovăției celorlalți participanți, atunci când un judecător s-a referit în motivarea soluției la existența vinovăției altor persoane decât cea față de care era limitat prin obiectul judecății, conform art. 320^1 din Codul de procedură penală, apare cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală. Aceasta este însă o chestiune ce ține de modul în care se motivează o hotărâre, urmând a se aprecia de la caz la caz. De exemplu, nu devine incompatibil judecătorul care a stabilit în considerente că prin natura faptei [...] aceasta a fost comisă de inculpat alături de alte persoane, fără să le nominalizeze, urmând ca în cauza disjunsă să fie administrate probe cu privire la existența contribuției persoanelor indicate de inculpat drept coautori și vinovăția acestora. De asemenea nu este incompatibil judecătorul care a soluționat cauza conform art. 320^1 din Codul de procedură penală față de un inculpat și a disjuns cauza cu privire la un alt inculpat, care a lipsit la acel termen sau a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un avocat, iar ulterior în cauza disjunsă a pronunțat o soluție conform art. 320^1 din Codul de procedură penală. Este incompatibil să judece cauza disjunsă cu privire la instigator judecătorul care în motivarea soluției cu privire la autorul faptei descrie pe larg rolul instigatorului, apreciind că acesta a săvârșit infracțiunea descrisă în rechizitoriu, sau acela care a descris rolul persoanelor pentru care fapta a fost disjunsă, ajungând la concluzia că acele fapte le sunt imputabile. Este de asemenea incompatibil judecătorul care în hotărârea anterioară pronunțată în procedura prevăzută la art. 320^1 din Codul de procedură penală a făcut ample referiri, în considerentele privind vinovăția celui față de care pronunța soluția, la rolurile celorlalți inculpați, apreciind că toți aceștia sunt răspunzători pentru actele de sustragere pentru care au fost trimiși în judecată. [...] În cazul inculpaților pentru care trimiterea în judecată s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există conexitate sau indivizibilitate, simplul fapt că judecătorul a soluționat cauza în procedura prevăzută la art. 320^1 din Codul de procedură penală, cu privire la unul dintre inculpați, nu îl face incompatibil, în sensul art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, să soluționeze acțiunea penală și civilă, disjunsă cu privire la ceilalți inculpați. Judecarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedură penală presupune analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale doar cu privire la persoana care solicită aplicarea procedurii simplificate. O soluție contrară excedează, în principiu, analizei judecătorului care se pronunță conform art. 320^1 din Codul de procedură penală și intră sub incidența art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală. [...] Cunoașterea aprofundată a dosarului de către judecător, având în vedere soluționarea cauzei disjunse, nu implică o antepronunțare și nu împiedică să fie considerat ca imparțial în momentul judecării dosarului nou-format. Judecata conform procedurii prevăzute la art. 320^1 din Codul de procedură penală se mărginește la fapta și la persoana față de care s-a solicitat, iar instanța a admis, aplicarea recunoașterii vinovăției. În cazul participației penale, considerentele hotărârii cu privire la acel inculpat față de care instanța a apreciat întemeiată solicitarea de a i se aplica procedura prevăzută la art. 320^1 din Codul de procedură penală nu pot face referire la contribuția celorlalți participanți la săvârșirea faptei și vinovăția acestora, având în vedere regula generală privind obiectul judecății, care determină ca în acest caz judecata să se mărginească la fapta și persoana față de care este incidentă recunoașterea vinovăției. Descrierea contribuției unui participant este în principiu irelevantă, într-o procedură care nu îl privește pe acesta, pentru reținerea vinovăției altei persoane, având în vedere că fiecare este ținut să răspundă pentru faptele proprii. [...] În concluzie, judecătorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedură penală cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, în a soluționa acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar în măsura în care hotărârile anterioare pronunțate de acesta cuprind referiri la vinovăția persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei soluții conține date care presupun o antepronunțare cu privire la vinovăția persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate“. ...
Sursa oficială ↗