Decizia CCR nr. 217/2020Punctul 20

20. Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al instanței supreme a reținut că „Hotărârea de condamnare a unui participant nu afectează imparțialitatea judecătorului în soluționarea cauzei privindu-i pe ceilalți participanți, având în vedere caracterul personal al răspunderii penale. Imparțialitatea presupune absența prejudecății în soluționarea unei cauze. [...] Procedura prevăzută la art. 320^1 din Codul de procedură penală presupune o analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele prevăzute de lege, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală față de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlătură posibilitatea ca instanța de judecată să se refere la vinovăția persoanelor față de care cercetarea judecătorească va continua în cauza disjunsă. În situația trimiterii în judecată a mai multor inculpați, instanța are de evaluat vinovăția fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronunțarea judecătorului cu privire la vinovăția unui inculpat în evaluarea vinovăției altuia. Chiar dacă acțiunea penală este indivizibilă, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracțiunii, caracterul personal al acțiunii penale subzistă, ca o consecință a caracterului personal al răspunderii penale. În consecință, în faza de urmărire penală, acțiunea penală, ca modalitate juridică prin care conflictul de drept născut din săvârșirea unei infracțiuni este adus în fața organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoană a temeiului de angajare a răspunderii penale. La rândul său, cercetarea judecătorească presupune o evaluare individuală a vinovăției fiecărei persoane trimise în judecată, instanța pronunțându-se prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați, dintre care doar unul solicită soluționarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedură penală, în motivarea hotărârii față de acesta instanța nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovăția inculpaților pentru care cauza a fost disjunsă, având în vedere lipsa cercetării judecătorești de natură a clarifica existența vinovăției. Soluția propusă decurge din jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a clarificat conținutul garanției imparțialității judecătorului. Faptul că un judecător s-a pronunțat anterior cu privire la vinovăția unor inculpați nu poate justifica în sine temerile cu privire la imparțialitatea acestuia în cauza disjunsă, cu privire la alți inculpați, având în vedere că judecata se mărginește la fapta și la persoana față de care este incidentă recunoașterea vinovăției. Criteriul determinant pentru evaluarea existenței incompatibilității prin antepronunțare, în judecarea unor inculpați diferiți, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, și nu din soluția de condamnare“. ...