Decizia CCR nr. 626/2022Punctul 15

15. Curtea Constituțională a constatat că valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul dispozițiilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului. Curtea a reținut că standardul de evaluare a imparțialității judecătorului care se pronunță în cauze între care există conexitate sau indivizibilitate, în ipoteza judecății în cazul recunoașterii vinovăției, a fost de principiu stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că „Judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunțate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă“. În acest sens, instanța supremă a reținut că procedura simplificată presupune o analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele prevăzute de lege, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală față de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlătură posibilitatea ca instanța de judecată să se refere la vinovăția persoanelor față de care cercetarea judecătorească va continua în cauza disjunsă. În situația trimiterii în judecată a mai multor inculpați, instanța are de evaluat vinovăția fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronunțarea judecătorului cu privire la vinovăția unui inculpat în evaluarea vinovăției altuia. Chiar dacă acțiunea penală este indivizibilă, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracțiunii, caracterul personal al acțiunii penale subzistă, ca o consecință a caracterului personal al răspunderii penale. În consecință, în faza de urmărire penală, acțiunea penală, ca modalitate juridică prin care conflictul de drept născut din săvârșirea unei infracțiuni este adus în fața organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoană a temeiului de angajare a răspunderii penale. La rândul său, cercetarea judecătorească presupune o evaluare individuală a vinovăției fiecărei persoane trimise în judecată, instanța pronunțându-se prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați, dintre care doar unul solicită soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în motivarea hotărârii față de acesta instanța nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovăția inculpaților pentru care cauza a fost disjunsă, având în vedere lipsa cercetării judecătorești de natură a clarifica existența vinovăției. ...