Decizia CCR nr. 225/2024Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale întrucât, deși sursa stabilirii obligațiilor fiscale este aceeași - activitatea de producție agricolă, acestea acoperă o singură ipoteză de anulare a diferențelor de TVA, precum și a accesoriilor aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depășirii plafonului de scutire prevăzut de lege, respectiv aceea în care există emisă o decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, în mod special sintagma „stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi“, nu țin seama și de alte situații, spre exemplu, cele în care nu a fost emisă o asemenea decizie sau în care sumele posibil datorate de către contribuabil cu titlu de obligații fiscale aferente taxei pe valoarea adăugată au rezultat în urma întocmirii unui raport de expertiză/ constatări tehnico-științifice redactat de către inspectorii antifraudă, dispus de către organele de urmărire penală. Față de această împrejurare, se apreciază că normele criticate încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât stabilesc un tratament diferențiat în ceea ce privește restituirea unor sume achitate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, în funcție de mijloacele prin care acestea au fost stabilite - decizie de impunere emisă de organele de inspecție fiscală sau raport de expertiză/constatări tehnico-științifice întocmit de către inspectorii antifraudă (care sunt tot funcționari publici ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală) sau chiar neemiterea unei astfel de decizii, deși sumele provin din exercitarea aceleiași activități generatoare de venituri. Prin urmare, normele criticate sunt de natură să creeze o diferență de tratament juridic între anumite categorii de persoane aflate în situații similare, deși nu există nicio deosebire de esență între cele trei situații juridice antereferite, ci numai modalitatea în care a fost stabilită creanța fiscală. ...