Decizia CCR nr. 225/2024Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.04.2024 · dosar 1.935/114/2019
Punctul 25
25. Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, Curtea observă că, în principal, prin normele antereferite, legiuitorul are în vedere anularea obligațiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere, fie comunicată, fie necomunicată, și care, potrivit art. 95 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, se emite de organul fiscal competent ori de câte ori acesta stabilește sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale, efectuate în condițiile legii, tocmai pentru a se da efectivitate principiului egalității și nediscriminării. Astfel cum reiese chiar din expunerea de motive a Legii nr. 29/2018, inițiativa legislativă a fost determinată tocmai pentru a se remedia anumite situații discriminatorii la care au fost supuși contribuabilii ca urmare a faptului că, în practică, organele fiscale au aplicat neunitar legislația fiscală, aspect ce a condus la impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili. Deși normele criticate în mod concret în prezenta cauză au fost introduse în lege pe parcursul procedurii legislative de adoptare a Legii nr. 29/2018, prin amendamente, acestea urmează aceeași rațiune avută în inițiativa legislativă, întrucât la motivarea introducerii acestora se face aceeași mențiune, respectiv legiferarea este necesară „pentru asigurarea unui tratament echilibrat și nediscriminatoriu“. ...
Sursa oficială ↗