Decizia CCR nr. 93/2021Punctul 10

10. În ceea ce privește neconstituționalitatea reglementării criticate prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituție, referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale, autoarea excepției susține că, prin privarea contribuabililor care au achitat obligațiile fiscale rezultate din reîncadrarea/reconsiderarea unor activități de dreptul de a beneficia de anularea acestora, Legea nr. 209/2015 încalcă și principiul echității fiscale. Această interpretare este întemeiată pe împrejurarea că cele două categorii de contribuabili care sunt în aceeași situație fiscală, atât cu privire la veniturile pe care le realizează, cât și cu privire la situația reîncadrării/reconsiderării unor activități ca fiind dependente, sunt tratate diferit în funcție de împrejurarea plății sumei de bani stabilite prin decizia de impunere, ce reprezintă rezultatul aplicării unei legi fiscale neclare și chiar abuzive, fiind astfel încălcată imparțialitatea față de destinatarii legii. În acest sens, arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că fiscalitatea „poate deveni discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor, mai mult fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni“. Prin urmare, condiționarea luării măsurii anulării obligațiilor fiscale de lipsa plății acestora, în condițiile în care acestea au fost stabilite în baza unei legislații fiscale neclare, încalcă și principiul justei așezări a sarcinii fiscale, prin obligarea unor contribuabili de a suporta anumite debite fiscale nelegal impuse la plată, în detrimentul altor contribuabili aflați în aceeași situație, dar care beneficiază de anularea obligațiilor fiscale stabilite în aceleași condiții de autoritățile fiscale. ...