Sari la conținut

Decizia CCR nr. 93/2021Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.02.2021
Dosarul
1.756/2/2017

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, cât privește neconstituționalitatea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 prin raportare la art. 16 din Constituție, autoarea acesteia susține că aceste prevederi au fost adoptate în scopul remedierii de către statul român a unor stări de inechitate generate contribuabililor prin impunerea în sarcina acestora a plății unor obligații fiscale rezultate în urma reîncadrării/ reconsiderării dispuse în mod greșit de organele fiscale, în aplicarea neunitară a dispozițiilor neclare și confuze ale Codului fiscal. Drept urmare, prin prisma scopului urmărit de legiuitor la momentul adoptării Legii nr. 209/2015, contribuabilii care nu au achitat obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere și contribuabilii care au achitat aceste obligații fiscale astfel stabilite (așa cum este și cazul Societății OMV PETROM - S.A.) se află în situații comparabile, având în vedere că ambele categorii de contribuabili au fost afectate în egală măsură de culpa declarată și asumată de statul român de a edicta norme legale neclare, care au condus la reîncadrarea/reconsiderarea nelegală a activității și la impunerea corespunzătoare a acestora. Apreciază că tratamentul diferențiat aplicat de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 contravine însuși scopului urmărit la adoptarea acestui act normativ, întrucât printre remediile propuse de legiuitor pentru înlăturarea acestor inechități la adoptarea legii se număra și anularea diferențelor de impozite și taxe, precum și a accesoriilor aferente acestora, stabilite ca urmare a reîncadrării/reconsiderării de către organul fiscal a unor operațiuni/activități/tranzacții. Or, prin instituirea condiției neachitării debitelor fiscale pentru a beneficia de anularea acestor obligații fiscale emise în baza unei legislații neclare, legiuitorul nesocotește, în realitate, însăși finalitatea urmărită la adoptarea Legii nr. 209/2015, și anume îndreptarea inechităților din trecut create contribuabililor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie