Decizia CCR nr. 190/2024Punctul 10
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia apreciază că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituțională, deoarece abrogă nelegal și neconstituțional Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În acest context, susține că dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituționale, întrucât nu sunt îndeplinite cele trei condiții de constituționalitate extrinseci prevăzute de Constituție la art. 115 alin. (4) . Susține că nu erau justificate nici situația extraordinară și nici urgența creșterii taxelor judiciare de timbru, care nu era în interesul justițiabililor, ci satisfăcea doar nevoile acute ale sistemului judiciar căruia i-a asigurat o finanțare substanțială pe seama justițiabililor obligați să plătească taxe judiciare de timbru majorate și de 10 ori pentru acțiunile în contencios administrativ, comparativ cu taxele din Legea nr. 146/1997, actualizate în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflație. Autoarea excepției susține că, la momentul emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, nu exista o lege specială de abilitare a Guvernului, întrucât Parlamentul era în activitate în luna iunie 2013, învederând, totodată, faptul că această ordonanță de urgență nu a fost supusă dezbaterii parlamentare și nu există o lege de aprobare sau de respingere din partea Parlamentului la data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, care a fost pusă în aplicare la 3 zile de la data publicării. Astfel, susține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cuantumul taxelor judiciare de timbru în materia contenciosului administrativ a fost majorat cu peste 100%, comparativ cu cel stabilit anterior de Legea nr. 146/1997. Autoarea excepției susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost emisă cu încălcarea Constituției, respectiv a art. 61, 108 și 115, și instituie un tratament discriminatoriu privind taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac în materia contenciosului administrativ, față de taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac civilă, obligând justițiabilul, potrivit art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, la plata unei taxe judiciare de timbru cel puțin dublă față de cea datorată la judecarea pe fond a cauzei în contencios administrativ, potrivit art. 16 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, având în vedere că în materia contenciosului administrativ nu există apel care se taxează, potrivit art. 23 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, cu 50% din taxa datorată la fond, ci doar recurs. ...
Sursa oficială ↗