Decizia CCR nr. 690/2023Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost emisă cu încălcarea art. 61, 108 și 115 din Constituție, deoarece abrogă nelegal și neconstituțional Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În acest sens, arată că sunt încălcate dispozițiile art. 115 din Constituție, întrucât nu există lege specială de abilitare a Guvernului, Parlamentul fiind în activitate în luna iunie 2013. Mai arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu a fost supusă dezbaterii parlamentare și nu există o lege de aprobare sau de respingere din partea Parlamentului. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a intrat în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României și a fost pusă în aplicare la nivel național în complicitate cu puterea judecătorească, asigurându-i acesteia o finanțare substanțială în baza taxelor judiciare majorate cu peste 100%, pe care sunt nevoiți să le plătească justițiabilii din România, în condițiile în care veniturile salariale sau din pensii au crescut cu cel mult 10% din anul 2013 și până în prezent. Această ordonanță de urgență a Guvernului putea fi publicată constituțional în Monitorul Oficial al României doar după aprobarea sa de către Parlament. ...
Sursa oficială ↗